Mi’e foarte greu sa scriu… mi’e greu sa accept ca urmeaza un rest de zile in care nimeni nu’l mai poate vedea, mi’e greu sa’mi imaginez un concurs fara el stand uneori neclintit, fixandu’te cu ochii aia in care parca nici cerul nu mai avea loc…
“Ce faci, tataie, te’ai hotarat? Vii si tu? Hai ca’i bine, hai incoa…”
C’asa era el, daca aveai ceva’ul ala care’i rezona lui in v’un fel, avea la el mereu “hai incoa’ul” unui bunic care te facea sa simti ca esti unde trebuie, ca n’ai de ce avea griji.
Acum… urmeaza o intreaga lume din care el mai face parte doar in mintea noastra, doar in amintiri mai auzim un “ti’a murit talentul”, “frantule”… N’am vazut pana la el pe cineva care sa’ti poata spuna orice fara sa te superi, radeai oricum…
Asa era el, totul era o gluma. Singurul moment in care era serios pana la cer era cand avea lanseta in mana, nu conta c’o pescuieste sau o face. Respecta atat de mult pescuitul incat nu stii daca sa plangi pentru el sau sa te bucuri ca s’a dus facand ceea ce’a iubit mai mult in viata.
Pe balta lui de suflet…
Ce ironie amara, balta pe care o iubea atat de mult, l’a chemat ca o mama egoista sa fie vesnic cu ea…
Mi’e foarte greu sa scriu… mi’e greu sa accept ca urmeaza un rest de zile in care nimeni… si mai pun niste puncte de suspensie pentru ca sunt singurele pe care le mai vezi printre lacrimi.
Lacrimi pentru el, pentru ce n’o sa mai fie niciodata cum a fost, lacrimi pentru familia care i’a dus grija de atatea ori, pe care acum nu stiu daca o mai consoleaza faptul ca atat de multa lume l’a iubit pe cel care a fost…
Tataie, tataie…
Parca e un film anapoda.
Venim, ne uitam la tine si tot nu ne vine sa credem, desi timpul ar trebui sa ne faca sa ne impacam cu ideea, mai incercam odata, poate totusi nu e decat o gluma neinspirata. Andronic n’ar sta vesnic pe acelasi “cotet”, n’are cum. Cum sa se plimbe toata lumea pe langa tine, si tu sa fii mereu acolo?
Nicaieri in alta parte? Doar acolo?
Nu mai stiu ce sa scriu, imparate. O sa raman probabil cu regretul ca n’am avut puterea sa intru in capela sa te vad, ca nu o sa ma uit la tine nici cum stai linistit unde stai acum.
O sa ma consolez insa cu faptul ca in memoria mea o sa fii mereu viu, ca n’o sa am amintiri cu tine neclintit, vesnic pe acelasi cotet…
Ramai cu bine, tataie. Ai grija de baietii tai de acolo de unde esti.
Dumnezeu sa te aiba in grija Lui.
Liviu Fratila.
