Nu sunt genul sportiv. Nu sunt nici extrem de activa, de felul meu. Dimpotriva, lenea e la ea acasa, incepand cu masina, taxi, amici/amice cu masini, iubiti (aici asteptati un slash, nu?) cu masini si tot arsenalul corespunzator al unei persoane care traieste azi, munceste multe ore, iar timpul liber este atat de limitat incat n-ajunge nici sa trec strada pe jos. Totul pana anul trecut.
Sa va povestesc de Mircea. Mircea-i ca un ursulet, usor carunt (am si eu cateva fire albe pe-acolo), fotograf profi, pasionat de ale sunetului. Fiind prieteni vechi mi-a facut knowledge transfer pe cateva subiecte high tech, insa mai ramasese unul neacoperit. Ma suna Mircea al meu week-end de week-end sa ma scoata cu bicileta in parc. Io – “du-te, mah, tare cu bicileta ta, n-am bani nici de-o bere la cutie si tu vrei sa-mi iau bicla!!!”. Azi asa, maine asa, ma trezesc cu el la usa intr-o sambata, stilul smuls, misca Andreeo in parc. Trag niste jeansi pe mine, un tricou, bag niste bani in buzunar, insfac telefonul si hai, frate, ca n-am incotro. Nu va pot spune decat atat: in 3 (trei) zile, m-am facut bani si mi-am luat unguroaica. E o Magellan Polaris la mana a doua alba perlat de pisi, dotata Shimano Deore cu frane pe jante (deocamdata). O cheama Ildiko si ma insoteste de cate ori nu e potopul lui Noe p-afara sau pe la birou. E ca un pet: bei cu ea, mananci cu ea, cam de toate cu ea, cateva mici exceptii.
Ce ziceam? Nu-s genul sportiv, muncesc mult, nu am timp. Basme! Sunt scuze, sau hai sa fim corecti! Sunt alegeri ale celor ca noi toti, cu raspunderi, cu griji si probleme. Si pentru putinul de libertate cu vantul in plete pe care-l am, sau pentru mirosul ploii dupa o saptamana infernala in rutina corporate, in care nu te misti cu orele de la birou, merita tot efortul din lume!
Excelent scris, felicitari!
Multumesc frumos, cautam butonu` de like :))).